Fotografii rare cu cei doi copii ai prințului Harry și ai lui Meghan Markle/ Profimedia
Divertisment

Fotografii rare cu cei doi copii ai prințului Harry și ai lui Meghan Markle/ Profimedia

Imagini adorabile cu fiica prințului Harry și a lui Meghan Markle. Videoclipul rar făcut public de ducii de Sussex a devenit viral

Prințul Harry și Meghan Markle și-au dorit să-i țină pe cei doi copii ai lor, Archie și Lilibet, departe de lumina reflectoarelor și să-i protejeze cât de mult pot. Cu toate acestea, ducii au făcut publice câteva imagini cu aceștia în cadrul documentarului apărut pe o platformă de streaming. 

În timp ce vorbeau despre viața lor, Harry și Meghan au arătat și câteva momente dulci pe care le-au petrecut cu cei doi copii ai lor. Archie, care s-a născut pe 6 mai 2019, a fost mai mult în atenția publicului când s-a născut, părinții lui făcând la acea vreme parte din familia regală. Nu se poate spune același lucru și despre Lilibet, care s-a născut după ce ducii de Sussex s-au mutat în SUA. 

Citește și: Cum a reacționat Regina Elisabeta când prințul Harry și-a numit fetița Lilibet. Suverana era alintată așa de prințul Philip

Videoclipul rar o arată pe Lilibet la puțin timp după ce s-a născut, stând pe pieptul tatălui său și având expresii faciale adorabile. Micuța abia se trezise din somn, iar Meghan poate fi auzită pe fundal cum o alintă pe fiica ei: „Bună Lili! Ești gata să mănânci? Hai să bei niște lăptic”. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Lilibet purta o căciuliță mică albă și era înfășurată într-o pătură cu un imprimeu colorat. Fiica prințului Harry și a fostei actrițe din „Suits” s-a născut pe 4 iunie 2021. 

Tot în cadrul documentarului, Meghan a dezvăluit că fiica ei Lilibet semăna foarte mult când s-a născut cu ea atunci când era mică. Soția prințului William a făcut publică și o fotografie din copilăria ei, stând pe pieptul tatălui său, Thomas Markle. 

Citește și: Ce ar spune Meghan Markle dacă Archie și Lilibet ar vrea să devină actori: „Copiii noștri fac parte dintr-o familie cu alte așteptări”

Toți s-au întrebat dacă Harry și Meghan vor mai face un copil, având în vedere că prințul William are trei copii, pe George, Charlotte și Louis, însă ducele de Sussex a susținut în cadrul unui interviu în 2019 că nu vor mai mult de doi copii. 

„Doi, maxim! Mereu am fost de părere că trebuie să lăsăm ceva în urma noastră și cred că doi copii este suficient”, a declarat prințul. 

Intrebarea zilei

Ce faceți de 1 Mai și de Paște?

Partenerii Nostri