Irina Shayk
Divertisment

Irina Shayk / Getty Images

Irina Shayk, declarații inedite: „Frumusețea vine din interior!” Ce spune despre fiica ei și a lui Bradley Cooper

Considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume, Irina Shayk reușește să atragă privirile de fiecare dată, căci știe cum să se îmbrace pentru a-și pune în valoare silueta perfectă. Într-un interviu acordat de curând, însă, ea a susținut că frumusețea vine din interior. 

De curând, rusoaica în vârstă de 37 de ani a fost surprinsă în Manhattan, Statele Unite ale Americii, fiind alături de fiica ei și a lui Bradley Cooper, Lea De Seine, în vârstă de șase ani.

În imaginile respective, aceasta apare îmbrăcată în pantaloni scurți din piele, pe care i-a combinat cu un tricou negru, cu o jachetă bomber și cu cizme lungi.

Citește și: Înaltă, tonifiată și cu forme parcă sculptate, Irina Shayk e perfecțiunea în persoană. Selfie-uri în costum de baie din vacanță

Cerceii rotunzi, supradimensionați și ochelarii de soare i-au completat perfect look-ul, însă în ceea ce privește machiajul, ea a optat pentru unul discret.

Cum a fost surprinsă Irina Shayk pe străzile din Manhattan

De cealaltă parte, fiica ei, Lea, poartă  pantaloni lejeri, un tricou alb și pantofi sport argintii.

Apariția ei vine, însă, la scurt timp după ce a acordat un interviu jurnaliștilor de la Harper's Bazaar, în care ea a vorbit și despre frumusețe.

Cred că atunci când nu te simți frumoasă e doar o deconectare a energiei de sine. Cred în acest lucru, cred că fiecare om este energie, nu doar fizică, ci și emoțională. E foarte important să ai grijă de tine. Nu contează dacă asta înseamnă 30 de minute sau o oră. Trebuie doar să te conectezi la tine și să-ți asculți corpul și mintea. De curând am făcut o ședință de terapie prin muzică cu Harry Josh, prietenul meu și a fost prima dată când m-am conectat la minte și la organism în acest fel, pur și simplu am îndepărtat energia rea. Toată lumea are nevoie să găsească ceva prin care să facă asta. Meditează, mergi la sauna cu infraroșu. Ia-ți cinci minute pentru tine”, a spus ea, potrivit sursei citate.

Irina Shayk/ Profimedia
Irina Shayk/ Profimedia

Citește și: Irina Shayk, seducătoare într-o rochie albă din matase. Modelul internațional s-a declarat „foarte fericită” cu Bradley Cooper

De asemenea, ea a adăugat: ”Când nu te simți frumoasă psihic, soluția nu e să faci un tratament de înfrumusețare. Ceva e deconectat înăuntru, din acest motiv te simți astfel la interior. Am avut nevoie de ceva timp să realizez asta”, a mai spus ea.

Irina Shayk, despre fiica ei cu Bradley Cooper

De asemenea, în cadrul interviului, aceasta a vorbit și despre Lea, fiica ei și a lui Bradley Cooper, mărturisind că aceștia o învață să aibă empatie, să se poarte frumos cu oamenii din jurul ei.

O învățăm pe fiica noastră că cel mai important lucru e să fie blândă cu oamenii. De fiecare dată când o trimit la școală îi spun să-și amintească să fie blândă și să-i iubească pe cei din jur”, a spus ea. 

Cum a fost surprinsă Irina Shayk pe străzile din Manhattan

În plus ea a mărturisit că fiica ei a învățat-o să se iubească mai mult.

„Îmi spune mereu că mă iubește, că îl iubește pe tatăl ei, pe bunica. Totul este despre iubire și stau și o privesc și îmi spun că eu nu eram așa la vârsta ei. Nu aveam astfel de gânduri la șase ani. Dar asta este ceea ce trebuie să ne învățăm copiii”, a mai spus aceasta.

Irina Shayk are numai cuvinte de laudă la adresa lui Bradley Cooper

Irina Shayk și Bradley Cooper au format unul dintre cele mai apreciate cupluri de la Hollywood, iar cei doi au păstrat o relație frumoasă și după separare, de dragul fiicei lor, Lea de Seine. Modelul a vorbit, de curând, despre cum reușește să se înțeleagă cu fostul partener și a avut numai cuvinte de laudă la adresa acestuia.

Citește și: Adevărul despre relația dintre Bradley Cooper și Irina Shayk: ”Ieșirile lor în oraș sunt doar o dovadă că se înțeleg bine!”

”Este un tată cu normă întreagă, fără bonă. Lea a mers în vacanță cu el pentru aproape două săptămâni. Nu l-am sunat nici măcar o dată.”, a mărturisit supermodelul în vârstă de 35 de ani.

Aceasta a mărturisit, de asemenea, că se înțelege de minune cu Bradley Cooper când vine vorba despre creșterea fiicei lor: ”Eu și tatăl ei suntem foarte stricți. După ce termină de mâncat, se ridică de la masă, îș ia farfuria și spune ”Mulțumesc”. Fără ”te rog” și ”mulțumesc”, ea nu primește nimic. E greu, întrucât are multe jucării. Eu aveam doar o păpușă. Încerc să o facă să înțeleagă ce privilegii are.”, a mai mărturisit Irina Shayk.

Totodată, ea a mărturisit că este foarte sinceră cu ea și încearcă să nu-i ofere totul pe tavă: ”Atunci când are o acadea îi spun: ”Eu obișnuiam să am acadea doar de Crăciun. Eși norocoasă.”, a mai mărturisit Irina Shayk.

Intrebarea zilei

Considerați că banii sunt motiv de ceartă în relația de cuplu?

Partenerii Nostri