Data publicării:
Monica Bîrlădeanu a făcut o comparație care a surprins-o chiar și pe ea. Actrița a pus alături două fotografii realizate la 17 ani distanță: una din perioada în care avea 30 de ani și una făcută recent, la 47. Dincolo de asemănarea evidentă dintre cele două imagini, vedeta a vorbit deschis despre lucrurile pe care le-a făcut de-a lungul anilor pentru a avea grijă de aspectul său fizic.
Prima fotografie datează din perioada în care Monica Bîrlădeanu locuia în Los Angeles. Actrița spune că imaginea nu este retușată și își amintește cu umor că, la vremea respectivă, avea părul puțin mai închis și nu era tocmai pricepută când venea vorba despre machiaj.
Al doilea selfie este unul recent, realizat în mașină, în drum spre filmarea unui podcast. Unghiurile sunt asemănătoare, iar Monica a ales intenționat cele două cadre pentru a vedea schimbările produse în cei 17 ani, în special prospețimea chipului care nu pare a fi fost afectat de trecerea timpului.
Monica Bîrlădeanu, la 30 și la 47 de ani. Cum arată actrița după 17 ani
„Între primele două imagini sunt 17 ani diferență. 17 ani!!! Nici mie nu-mi vine să cred”, a scris Monica Bîrlădeanu.
Despre fotografia din tinerețe, actrița a precizat: „Prima imagine, complet neretușată, e din Los Angeles. Aveam 30 de ani. Părul ușor mai închis și mă machiam destul de neîndemânatic. Nu aveam oricum nevoie de mare lucru”.
Pentru comparație, a căutat o fotografie recentă realizată dintr-un unghi cât mai apropiat. „A doua imagine (...) e de săptămâna trecută, din mașină, în drum spre filmarea unui episod de podcast”, a explicat ea.
La 47 de ani, Monica Bîrlădeanu își păstrează trăsăturile care au făcut-o remarcată încă de la începutul carierei, însă nu pretinde că aspectul său actual este doar rezultatul unei moșteniri genetice favorabile. Dimpotrivă, vorbește deschis despre efortul depus și despre procedurile la care a apelat.
Monica Bîrlădeanu vorbește deschis despre procedurile estetice și tratamentele pe care le-a încercat
Actrița nu promovează ideea că aspectul său de la 47 de ani ar fi rezultatul unei singure rutine miraculoase. În ultimii ani, spune că a încercat terapii, tratamente și diferite proceduri, inclusiv skinboostere, iar unele dintre ele au dat rezultate, în timp ce altele s-au dovedit, în opinia ei, bani cheltuiți inutil.
„Tot ce vedeți în restul caruselului: terapii și tratamente, skinboostere, greutăți ridicate de jos, proteine (inclusiv în zilele de post, mă întrebați des), proceduri sunt câteva din lucrurile care au funcționat în acești ani. Altele au fost bani aruncați. La câteva încă nu știu ce să vă spun, mai deliberez”, a mărturisit Monica.
Vedeta a anunțat că intenționează să detalieze inclusiv produsele și procedurile pe care le-a încercat, fără să ascundă experiențele mai puțin reușite. Mai mult a lansat proiectul Jurnal de Longevitate, în care-și propune să documenteze toate procesele prin care trece pentru a-și prelungi viața și a trăi sănătos.
Sportul, o constantă în viața Monicăi Bîrlădeanu
Dincolo de tratamentele de înfrumusețare, sportul ocupă un loc important în rutina ei. Una dintre fotografiile publicate o arată chiar în sala de fitness, după un antrenament cu greutăți.
Monica vorbește explicit despre antrenamentele de forță și despre aportul de proteine, două elemente pe care le-a integrat în stilul său de viață. Iar fotografiile din vacanțe arată că actrița se află într-o formă fizică foarte bună. În costum de baie, fie pe o ambarcațiune, fie relaxându-se la plajă, afișează o siluetă tonifiată.
Abordarea ei este una mai degrabă realistă decât idealizată. Monica recunoaște că a investit timp și bani în îngrijirea sa, că nu tot ce a încercat a funcționat și că rezultatele pe care le are astăzi sunt legate de un cumul de obiceiuri și intervenții, nu de o singură „rețetă”.
Monica Bîrlădeanu s-a căsătorit în 2024 cu medicul Valeriu Gheorghiță
Dincolo de carieră și de preocuparea pentru un stil de viață sănătos, ultimii ani au adus schimbări importante și în viața personală a Monicăi Bîrlădeanu. În octombrie 2024, actrița s-a căsătorit cu medicul Valeriu Gheorghiță, după ce relația lor devenise publică cu aproximativ un an înainte.
Cei doi au ales pentru marele eveniment Palatul Snagov, unde au organizat o nuntă elegantă, într-un cadru spectaculos. Monica Bîrlădeanu a purtat o rochie albă cu croială clasică și voal lung, iar ceremonia și petrecerea au reunit familia și apropiații cuplului.
Actrița a fost întotdeauna discretă în privința vieții sentimentale, iar relația cu Valeriu Gheorghiță a fost ferită, pe cât posibil, de expunerea excesivă. Nunta din 2024 a marcat însă unul dintre cele mai importante momente din viața sa personală.
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță au o diferență de vârstă de aproximativ cinci ani, actrița fiind născută pe 12 decembrie 1978, iar medicul în 25 mai 1982.