Kate Middleton
Divertisment

Kate Middleton / Profimedia Images

Primele imagini cu Kate Middleton după operația abdominală au făcut înconjurul lumii. Fanii, în extaz: „Ce bucurie să o vedem!”

Imaginile surprinse de fotoreporterii de la TMZ cu prințesa de Wales, care a fost văzută pentru prima dată după mai bine de două luni, au stârnit un val de reacții printre fanii ei, mulți fiind fericiți să o vadă bine.

Kate Middleton, în vârstă de 42 de ani, s-a retras din viața publică în luna ianuarie, după ce a fost supusă unei operații abdominale. Luni seară, însă, jurnaliștii de la TMZ au publicat câteva fotografii cu prințesa de Wales, care ar fi fost surprinse în apropiere de Castelul Windsor, ea fiind alături de mama ei, Carole.

Ultima apariție a prințesei de Wales a fost în luna decembrie, când ea a fost fotografiată la Sandringham, alături de prințul William, copiilor și ceilalți membri ai familiei regale.

familia regala britanica
Prințul William, Kate Middleton și cei trei copii ai lor, la concertul de colinde din 2023 / Foto: Profimedia

Citește și: Primele imagini cu prințesa de Wales după operația abdominală suferită în ianuarie. Kate Middleton, fotografiată alături de mama ei

La scurt timp după apariția imaginilor inedite cu Middleton, care se recuperează după ce a fost supusă unei operații abdominale în luna ianuarie, mulți dintre fanii ei au reacționat pe rețelele sociale.

„Ce bucurie să o văd!”, a scris un utilizator pe rețeaua „X”.

„E atât de minunat să o văd afară, să iasă la aer. Sper că ia lucrurile cu ușurină. Sănătatea e pe primul loc!”, „Petrece timp cu mama ei, ce frumos!”, au fost câteva dintre comentariile lăsate de fanii acesteia.

Citește și: Cine este femeia pe care Kate Middleton se va baza în timp ce se recuperează după operație. Are cea mai mare încredere în ea

Imaginile cu prințesa de Wales vin la câteva zile după ce reprezentanții de la Palatul Kensington au declarat că aceasta face progrese în recuperarea ei.

Internetul a abundat de speculaţii şi teorii ale conspiraţiilor despre ce are şi unde se află prinţesa, care au fost resuscitate săptămâna trecută, după ce soţul ei, prinţul William, şi-a anulat în ultimul moment participarea la un eveniment de comemorare a naşului său, unde trebuia să ţină un discurs.

Kate Middleton a fost fotografiată pentru prima după operaţia abdominală

În imaginile publicate de TMZ, Kate Middleton apare într-o mașină SUV, ca pasager, mama ei, Carole Middleton, fiind cea care conduce automobilul.

Potrivit Daily Mail, fotografiile ar fi fost surprinse în apropierea Castelului Windsor, înainte de 9 dimineața, după ce Carole și Middleton s-ar fi întors de la școală, unde i-au lăsat pe copii.

De asemenea, apariția lui Kate vine în contextul în care unchiul ei, Gary Goldsmith, a intrat luni seară în casa show-ului Celebrity Big Brother. Omul de afaceri în vârstă de 58 de ani, fratele mai mic al mamei lui Kate, Carole, a fost întrebat de gazda emisiunii, AJ Odudu, dacă prinţesa se va uita la show. El a răspuns: "Dacă o va face, va fi în spatele unei canapele, cred".

Kate Middleton a fost operată în luna ianuarie

Catherine, prinţesa de Wales și soţia moştenitorului tronului britanic, a suferit o intervenţie chirurgicală abdominală planificată, la un spital privat din Londra, a anunţat miercuri Palatul Kensington, informează BBC.

Operaţia, care a avut loc marţi, a fost un succes, dar Catherine va rămâne în spital timp de zece până la 14 zile, a precizat Palatul.

"Pe baza recomandărilor medicale actuale, este puţin probabil ca ea să revină la îndatoririle publice până după Paşte", se arată într-un comunicat.

Kate, în vârstă de 42 de ani, foarte populară în rândul publicului britanic, "doreşte să-şi ceară scuze (...) pentru faptul că trebuie să-şi amâne viitoarele angajamente. Ea spera să poată recupera cât mai multe, cât mai curând posibil", notează sursa citată.

Citește și: Prințul și prințesa de Wales au publicat fotografia de Crăciun. În imagine apar copiii lor. „Ce surpriză! Ce familie frumoasă!”

Palatul a indicat că "nu va oferi informaţii zilnice" cu privire la starea de sănătate a prinţesei de Wales "decât atunci când există informaţii noi semnificative".

Nu s-a oferit nicio explicaţie cu privire la motivele acestei spitalizări, dar, potrivit mass-media britanice, Kate, a cărei ultimă apariţie publică a fost de Crăciun, nu suferă de cancer.

 

Intrebarea zilei

Considerați că banii sunt motiv de ceartă în relația de cuplu?

Partenerii Nostri