Chelsea Flower Show
Divertisment

Regina Elisabeta și prințul Harry, în Londra, 2015. Getty Images

Prințul Harry are încă un motiv pentru care se simte „rezervă”. Decizia Reginei care a produs o ruptură între frați

Generalul Sir Mike Jackson a încălcat protocolul și a făcut o serie de dezvăluiri despre o discuție intimă pe care a avut cu Regina Elisabeta, pe vreme când acesta era șef al armatei britanice. Acesta a sugerat că prințul Harry, în vârstă de 38 de ani, are toate motivele să se simtă „rezervă”, după ce a fost trimis să lupte în Afganistan, în timp e fratelui său i-a fost interzis. 

Fostul șef al armatei a declarat că discuția dintre el și Regină a rămas secretă, până acum: „Voi încălca regula de a nu divulga ce s-a întâmplat în acea zi, dar totul a fost foarte clar. Ea a spus: „Nepoții mei mi-au luat șilingul, de aceea trebuie să-și facă datoria”. Pentru William, în calitate de moștenitor al tronului, riscul era prea mare, dar pentru fratele său mai mic, riscul a fost acceptabil.”

Citește și: Prințul Harry se teme că cel puțin unul dintre nepoții lui va ajunge ca el, rezerva: ”Mă doare!

Prințul Harry a servit în două turnee în Afganistan, din 2007 până în 2008 și din 2012 până în 2013. Ducele de Sussex a simțit toată viața că a fost născut pentru ca fratele său, moștenitorul Coroanei, să aibă o rezervă în caz că ceva rău i s-ar întâmpla: pentru o transfuzie de sânge sau chiar o donare de organe.

Harry a povestit despre copilăria sa și relația cu prințul William. Soțul lui Meghan Markle susține în cartea lui de memorii că a crescut știind că există pentru a-i dona un organ fratelui său dacă acesta ar avea vreodată nevoie.

„Am fost adus pe lume în cazul în care i s-ar întâmpla ceva lui Willy", susține Harry, spunând și că părinții și bunicii lui s-au referit la el și William drept "rezerva", respectiv "moștenitorul". El și-a descris viața ca pe "o misiune de a oferi o sursă de distragere a atenției, de distracție și, în caz de nevoie, o piesă de schimb", cum ar fi un rinichi, o transfuzie de sânge sau un transplant de măduvă osoasă.

Citește și: Prințul Harry spune că tatăl său i-a mulțumit prințesei Diana că i-a dăruit o ”rezervă”: ”Destinele ne-au fost separate din prima zi!”

Harry, care este cu doi ani mai mic decât William, a explicat că ideea de "moștenitor" și "rezervă" i-a fost indusă în repetate rânduri de-a lungul vieții lui, notează Daily Mail, și la fel s-a întâmplat și cu aceea că el ar fi responsabil de salvarea vieții fratelui său, în cazul unei urgențe medicale.

Intrebarea zilei

Considerați că banii sunt motiv de ceartă în relația de cuplu?

Partenerii Nostri