printesa diana alaturi de printii harry si william
Actualitate

Prințesa Diana, în 1993, alături de ființele pe care le-a iubit cel mai mult: fiii Harry și William. / Foto: Profimedia

Cum și-a petrecut prințesa Diana ultima zi de naștere: înconjurată de flori și cadouri de la admiratori bogați, inclusiv de la Trump

A murit prematur, la doar 36 de ani, iar astăzi, când ar fi împlinit 60 de ani, fiii pe care i-a adorat se reunesc în memoria ei. Este vorba despre prințesa Diana, Lady Di sau "prințesa inimilor", femeia care a fascinat o lume întreagă cu frumusețea ei, cu puterea și povestea de viață. Cum și-a petrecut ea ultima zi de naștere? Înconjurată de sute de scrisori și buchete de flori.

Prințesa Diana a fost, fără doar și poate, una dintre cele mai admirate figuri din lume. Moartea ei, în accidentul din 31 august 1997, a lăsat multe întrebări nerăspunse și un gol imens nu doar în sufletul celor apropiați, dar și în ale celor care i-au urmărit parcursul și au simpatizat cu ea.

Citește și: Imagini rare cu prințesa Diana făcute publice pe internet. Cu cine fusese surprinsă cu doi ani înainte de separarea de prințul Charles

Urmărește documentarul Sălbăticia Orientului Mijlociu și află totul despre fascinantul ținut. Pe Digi Animal World și Digi Online, azi de la ora 18:10.

36 de lumânări au fost pe ultimul tort aniversar al mamei prinților William și Harry. Aceasta a avut parte de o ultimă zi de naștere agitată, cu munți de scrisori și flori. Până la ora prânzului, biroul ei fusese "invadat" de cadouri și notițe cu gânduri bune: peste 300 de plicuri. Și la apartamentul ei, alte zeci de felicitări o așteptau. Angajații se opriseră cu număratul buchetelor de flori la 70. "E ca la Kew Gardens (Grădina Botanică Regală - n.r.) aici", i-a spus ea atunci jurnalistului Richard Kay de la Daily Mail, într-o convorbire telefonică în care a și-a cântat singură, amuzată, La mulți ani!

printesa diana mireasa
Prințesa Diana la nunta cu Charles, din 1981 / Foto: Profimedia

Ce cadouri a primit prințesa Diana la ultima zi de naștere

Florile veneau unele după altele: de la admiratori, asociații caritabile sau prieteni, dar și de la bărbați care-i făceau curte. Un miliardar american care spera să o ia de soție, Teddy Forstmann, a fost cel mai extravagant. Deja îi trimisese câte un buchet în fiecare săptămână, vreme de trei ani, iar când a aflat despre relația prințesei cu Dodi Fayed a sunat-o să-i spună că se aruncă de pe podul Brooklyn. "Sper că e o glumă", i-a mărturisit ea jurnalistului britanic.

Citește și: Adevărul despre alegerile vestimentare ale prințesei Diana. Motivul pentru care purta mereu rochii înflorate e emoționant

Un alt aranjament floral spectaculos, cu orhidee și trandafiri, a venit din partea lui Donald Trump, însă cu două zile înainte de data aniversării. Diana, care nu îl plăcea deloc pe american, nu și-a dorit florile în casa ei, așa că le-a trimis către o clinică.

printesa diana, 1997
Prințesa Diana, în ziua în care a împlinit 36 de ani / Foto: Profimedia

Citește și: Adevăratul motiv pentru care prințesa Diana i-a acordat interviul celebru lui Martin Bashir: ”A considerat singura soluție!”

O cameră video de la un indian bogat, pe care i-a dat-o mai departe lui Harry, o rochie de brand de la un argentinian, pe care, însă, a returnat-o pentru că era prea scumpă și lumea ar fi criticat-o au fost două dintre multele daruri venite pe numele ei.

Diana nu era adepta unor petrecereri aniversare extravagante, preferând ca ziua ei de naștere să treacă pe sub radar, lucru imposibil de altfel. Fosta soție a prințului Charles și-a petrecut ziua aproape ca pe una obișnuită. A trecut cu privirea pe câteva dintre felicitările primite, pentru ca mai apoi să-și continue munca.

printesa diana si john travolta
Prințesa Diana a dansat cu John Travolta la un eveniment la Casa Albă, 1985. / Foto: Profimedia

Seara, și-a pus o rochie neagră, elegantă, pantofi cu toc și bijuterii cu smaralde și a participat la o gală caritabilă. Alături de ea au fost și staruri de la Hollywood, printre care actorul Steve Martin și Iman, soția lui David Bowie.

Citește și: Își îndeplinește îndatoririle regale cu stil! Kate Middleton, tribut adus prințesei Diana cu ținuta aleasă la un eveniment

Prințesa Diana, omagiată în ziua în care ar fi împlint 60 de ani

În 1 iulie 2021, Lady Diana Spencer ar fi împlinit 60 de ani, ocazie cu care fiii ei se întâlnesc pentru a dezvălui o statuie în memoria ei, amplasată chiar în grădina Palatului Kensington, locul în care William și Harry au copilărit și unde au creat o relație indestructibilă cu cea pe care au pierdut-o mult prea devreme.

Imagini memorabile cu prințesa Diana

Foto: Profimedia

Intrebarea zilei

Considerați că banii sunt motiv de ceartă în relația de cuplu?

Partenerii Nostri