Eliza, fiica Adrianei Iliescu
Actualitate

Eliza și Adriana Iliescu, 2022 / Foto: Facebook

Eliza Iliescu, fiica româncei care a devenit mamă la aproape 67 de ani, bifează reușită după reușită. A fost admisă la a doua facultate

Eliza, fiica Adrianei Iliescu, cea care a fost supranumită cea mai bătrână mamă din România, întrucât a adus pe lume un copil la aproape 67 de ani, bifează reușită după reușită. Adolescenta de 17 ani a terminat liceul ca șefă de promoție, iar acum a fost admisă și la cea de-a doua facultate.

Eliza Iliescu, în vârstă de 17 ani, a absolvit Colegiul Dimitrie Paciurea ca șefă de promoție, iar la examenul de Bacalaureat a obținut media 9,5. Fără prea mari emoții, tânăra a fost admisă la Facultatea de Litere, iar de curând a anunțat că a intrat și la cea de-a doua facultate, la Științe Umane.

Citește și: La ce facultate s-a înscris Eliza Iliescu, fiica româncei care a devenit mamă la aproape 67 de ani. La Bac a avut media de peste 9.50

”M-am înscris și la a doua facultate, de Științe Umane. Nu avem nevoie de nimic, de niciun ajutor”, a explicat tânăra, potrivit Playtech.

Totodată, ea a mărturisit că nu are deloc emoții și tot ce-și dorește este să aibă rezultate bune.

Important e că fac ceea ce-mi doresc, n-am emoții, sunt sigură că mă voi descurca. Îmi doresc să fiu o studentă cu rezultate bune la învățătură. Îmi place ceea ce o să fac, tocmai de aceea mi-am și ales această facultate, din cadrul unei universități prestigioase din București”, a mai anunțat tânăra.

Adriana Iliescu, mama tinerei, a mărturisit că deși are o vârstă înaintată, ea va face tot ce va putea pentru a o ajuta pe fiica ei, întrucât la cea de-a doua facultate trebuie să achite o taxă.

Citește și: Ce note a obținut la Bacalaureat fiica Adrianei Iliescu, românca devenită mamă la 67 de ani. Eliza a fost șefă de promoție

”Am făcut un calcul și putem face asta. Poate vom lua și un credit, vom vedea! Ar fi vorba despre circa 4.000 de lei anual, o sumă pe care cred că o vom putea acoperi din pensia mea, repet! Știm amândouă că nu va fi simplu. Dar cred cu tărie că va reuși să le facă față!”, a mai spus Adriana Iliescu.

Eliza Iliescu nu și-a dorit să studieze în străinătate

Despre planurile ei, adolescenta, care devine majoră în ianuarie 2023, a declarat acum câteva luni, chiar după absolvirea liceului: "Nu am luat niciun moment în calcul varianta de a studia în străinătate. Așa că m-am oprit asupra a două variante. Este vorba despre Facultatea de Litere, dar și de cea de Filosofie. Am decis să urmez modelul mamei și, cum ea a fost profesoară, asta vreau să fac și eu! Realizez că nu va fi simplu, mai ales că voi încerca să le urmez în paralel, dar îmi doresc să încerc să fac asta! Și să calc pe urmele mamei". Adriana Iliescu a fost profesor universitar de Literatură.

Intrebarea zilei

Când împodobiți bradul de Crăciun?

Partenerii Nostri

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. peroz.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google LLC google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utmt, __utmb, __utmc, __utmz
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY, APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
auth_token, twll, secure_session, guest_id, __utma, remember_checked, remember_checked_on
Pinterest pinterest.com Vezi politica de confidenţialitate
_utma, _utmz, _b, _pinterest_cm, _pinterest_pfob, csrftoken
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Trimite
Vezi aici politica de confidențialitate