După ce a adus-o pe lume pe fiica ei, Alma, Cléo Souza, o mamă din Brazilia, și-a dorit să se simtă din nou frumoasă, așa că și-a îndreptat atenția asupra propriei transformări, atât fizice, cât și mentale. Astfel, ea a cheltuit 75.000 de lire sterline pe intervenții estetice, dar spune clar: „Totul a fost pentru mine. Nu din presiune, nu pentru validare, ci pentru a mă regăsi”.

Imediat după naștere, Cléo a început un proces complex de remodelare corporală. Concret, și-a înlocuit implanturile mamare care au fost afectate de alăptare, după care s-a lăsat pe mâinile esteticienilor pentru o mini-abdominoplastie, necesară pentru corectarea unei hernii ombilicale. „Felul în care arăta abdomenul meu mă deranja vizual. Chirurgia a fost salvarea mea, întrucât m-a făcut să mă simt din nou eu însămi”.

Deși și-a recăpătat rapid silueta, Cléo mărturisește că oglinda încă îi arăta o versiune străină. Astfel, fără să stea pe gânduri, ea a continuat cu tratamente faciale și corporale: bio-stimulatori de colagen pentru față și fese, botox și acid hialuronic în zone strategice, diferite proceduri pentru tonifierea mușchilor, dar și lifting subtil. „Schimbările sunt discrete, dar au un impact enorm asupra felului în care mă simt. Mi se pare că chipul meu arată mai bine, iar asta îmi dă energie și încredere”.

Dincolo de aspectul fizic, transformarea lui Cleo a fost una emoțională. „Maternitatea m-a schimbat profund, dar simțeam nevoia să mă reconectez cu femeia care am fost dintotdeauna. A mă îngriji nu înseamnă vanitate, ci respect pentru mine însămi”.
Cléo spune că a fost sinceră și deschisă cu cei dragi în fiecare etapă, iar sprijinul lor a contat enorm: „Cel mai important pentru ei este să mă știe fericită și sănătoasă. Iar pentru fiica mea, vreau să fiu un exemplu de femeie puternică, asumată și stăpână pe propria viață”.

În cele din urmă, nu a fost vorba de a reveni la o versiune veche a ei, ci de a păși cu încredere într-o nouă etapă: „Astăzi, mă simt mai frumoasă, mai liberă, mai bine în pielea mea ca oricând. Aceasta sunt eu, femeia care a ales să nu se piardă în rolul de mamă, ci să se regăsească prin el”.