Prințesa Charlene de Monaco și soțul ei, Albert
Divertisment

Prințesa Charlene de Monaco și soțul ei, Albert/ Profimedia Images

Prințul Albert, noi declarații despre starea de sănătate a prințesei Charlene. Ce se întâmplă cu aceasta

Prințesa Charlene de Monaco se află în continuare în ”locația secretă”, unde primește îngrijiri medicale după ce a suferit de oboseală fizică și emoțională, însă prințul Albert susține că starea ei de sănătate s-a îmbunătățit.

Despre starea de sănătate a prințesei Charlene s-a vorbit mult de-a lungul timpului, iar acum soțul ei, prințul Albert, a făcut noi declarații despre cum se simte aceasta.

”Prințesa Charlene se simte mult mai bine, sper că se va întoarce în Monaco în curând.”, a spus el în cadrul unui interviu pentru un ziar local, Monaco-Matin, potrivit revistei People.

Citește și: Cele mai noi informații despre recuperarea prințesei Charlene. Pe lângă oboseala fizică și emoțională, s-au mai adăugat alte probleme

Declarațiile acestuia vin la câteva săptămâni după ce reprezentanții de la Palat au transmis un comunicat în care au vorbit despre recuperarea prințesei Charlene ca fiind ”satisfăcătoare și încurajatoare”. Tot atunci, însă, ei spuneau că va mai rămâne în clinică câteva săptămâni.

Prințesa Charlene, care a împlinit 44 de ani în luna ianuarie și și-a sărbătorit ziua de naștere singură, se află într-o clinică situată la câțiva kilometri de Monaco. Ea a ajuns acolo la scurt timp după ce s-a întors din Africa, întrucât a fost diagnosticată cu ”oboseală profundă emoțională și psihică”, după cum declara prințul Albert în luna noiembrie.

Prințul Albert a anunțat că Charlene nu se află în Monaco

În 8 noiembrie 2021, după mai bine de jumătate de an petrecut în Africa de Sud, prințesa Charlene s-a întors în Monaco, dar cțteva zile mai târziu, aceasta părăsea din nou Palatul Regal, de data aceasta pentru a se îngriji de sănătatea ei.

Prințul Albert, în vârstă de 63 de ani, a dezvăluit că soția lui a plecat din Monaco și se află într-o ”locație secretă”, unde se recuperează, departe de el și de copii.

Citește și: Adevărul despre întoarcerea prințesei Charlene în Monaco. Cumnata ei, noi declarații: ”Este foarte fericită să fie acasă!”

”Este bine, dar are nevoie de odihnă și liniște.”, a declarat el în cadrul unui interviu pentru Monaco-Matin.

”Nu se află în Principat, dar în curând vom putea să o vizităm. Nu vă pot spune mai multe. Este vorba de oboseală, nu doar fizică, care poate fi tratată doar cu odihnă.”, a mărturisit el.

De asemenea, el a subliniat că cel mai mult au de suferit copiii lor, Jacques și Gabriella, care suferă din cauza absenței mamei lor.

Citește și: Grace Kelly și Charlene de Monaco, unite de o tristețe copleșitoare. Au lăsat carierele pentru iubire, dar asta nu le-a adus fericirea

Pentru mine e simplu, prioritatea mea este familia. Este o perioadă importantă în viața copiilor. IIar atunci când un părinte lipsește din motive medicale, celălalt trebuie să fie acolo. Am auzit mulți prieteni și cunoștințe care îmi spun că și-ar fi dorit să fie acolo pentru copiii lor, să fi renunțat la munca lor. Nu vreau să am astfel de regrete.”, a mai spus el.

Intrebarea zilei

Considerați că banii sunt motiv de ceartă în relația de cuplu?