bijuterii
Moda

Ce accesorii se poartă toamna lui 2022/ Shutterstock

Ce accesorii se poartă în această toamnă. Bijuterii pe care trebuie să le ai neapărat în colecția ta

Toamna aduce cu ea schimbări și în garderobă, nu doar la nivel meteorologic. Dacă toată vara ne-am bucurat de accesorii înflorate și pline de viață, care să ne dea un look energic, tendințele la capitolul bijuterii se schimbă în lunile ce urmează.

Dacă și tu te gândești deja la ținutele fabuloase de toamnă, cu trenciuri lungi în culori pastel, pulovere pufoase și jeanși lejeri, cu siguranță te-ai gândit deja și la accesoriile pe care le vei purta în următoarea perioadă. Iar dacă nu, află din materialul de mai jos care sunt accesoriile care se poartă în toamna acestui an și ce bijuterii nu ar trebui să-ți lipsească din colecția ta. 

Cercei supradimensionați

La acest capitol, marii designeri au avut doar o expresie de spus: „Cu cât mai mari, cu atât mai bine”. Toamna aceasta se poartă cerceii care ating umerii, cerceii lungi și groși, fiind piese, care, prin designul lor, au un aer atemporal, astfel că, investiția este una pe termen lung.

Un singur cercel

Deși pare ca o contrazicere, designerii susțin că toamna aceasta, persoanele care nu doresc să poarte multe bijuterii supradimensionate, pot opta pentru un singur cercel. Ține minte doar că, mărimea compensează golul, astfel că cercelul trebuie să iasă cât mai mult în evidență. Și până la urmă, această tendință este numai bună dacă ai vreun cercel lipsă în colecția ta. 

Citește și: Cât costă bijuteriile pe care le-a purtat Jennifer Lopez la nunta cu Ben Affleck. Din ținutele sale nu au lipsit perlele și diamantele

Perle

Perlele reprezintă senzualitate și feminitate, fiind regăsite în tendințe din aproape orice sezon. Acestea continuă să evolueze într-o manieră modernă, de la inspirații vintage, la piese delicate și chiar în exces. Astfel, toamna aceasta optează pentru perle în ținutele tale, indiferent că acestea se regăsesc în coliere, inele sau brățări. 

Inele mari

Inelele sunt perfecte atât pentru ținutele de noapte, cât și pentru cele clasice de birou. Aceste accesorii dau viață oricărei ținute monotone, iar dacă dimensiunea lor este mult peste un inel tipic, este și mai bine. Folosește-te de creativitatea și combină modelele noi de inele cu cele mai impresionante ținute toamna aceasta. 

Accesorii înflorate

De asemenea, toamna anului 2022 aduce în tendințe și florile din acest sezon. Dacă este genul de persoană romantică, care obișnuiește să aducă câte o floare în ținutele sale, ei bine, aceste bijuterii sunt pentru tine. Deja au apărut pe piață o mulțime de modele care combină eleganță cu frumusețea florilor, acestea fiind sculptate și colorate în cel mai creativ mod. 

Eșarfele

Toamna aduce cu ea și vremea răcoroasă, iar dacă vrei să îmbini utilul cu plăcutul, ai nevoie de o eșarfă în colecția ta de accesorii. Investește într-o eșarfă de calitate, în culori pastel, care să se potrivească cu majoritatea hainelor din garderoba ta. Este o tendință foarte chic, iar aspectul său depinde foarte mult de cât de strâns sau lejer o porți. 

Citește și: Cinci accesorii care nu trebuie să lipsească din garderoba unei femei

Mănuși

Din aceeași categorie ca eșarfele, mănușile te ajută să te protejezi de frig și în același timp să arăți impresionant. Poți opta pentru mănuși clasice din piele, mănuși lungi, cele cu influențe sportive și chiar și cele împodobite cu flori. 

Intrebarea zilei

Când împodobiți bradul de Crăciun?

Partenerii Nostri

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. peroz.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google LLC google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utmt, __utmb, __utmc, __utmz
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY, APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
auth_token, twll, secure_session, guest_id, __utma, remember_checked, remember_checked_on
Pinterest pinterest.com Vezi politica de confidenţialitate
_utma, _utmz, _b, _pinterest_cm, _pinterest_pfob, csrftoken
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Trimite
Vezi aici politica de confidențialitate