cuplu baie spalat pe maini
Sanatate

Studiu: Barbatii trebuie sa se spele mai des pe maini decat femeile. Care e motivul

Spalarea mainilor cu sapun si apa calda timp de 20 de secunde - alaturi de izolare si distantarea sociala - este cea mai buna arma pe care o avem impotriva noului coronavirus.

Cu toate acestea, exista o diferenta mare cand vine vorba de acest obicei esential de igiena personala: femeile stau mult mai bine decat barbatii la capitolul spalatului pe maini, potrivit unui articol CNN.

Ani de sondaje, observatii si cercetari au descoperit ca doamnele si domnisoarele se spala mai des, folosesc sapun si isi freaca mainile pentru o perioada mai lunga de timp decat barbatii dupa ce folosesc toaleta.

Cu toate acestea, un numar surprinzator de mare de oameni, indiferent de gen, nu se spala deloc pe maini, sustin cercetatorii.

Oamenii mint in legatura cu spalarea mainilor

Oamenii de stiinta au fost nevoiti sa apeleze la modalitati inedite de colectare a datelor de igiena personala, deoarece majoritatea subiectilor chetsionati la studii de acets tip spun ca este important sa ne spalam mainile dupa utilizarea toaletei, chiar daca nu fac, de fapt, acest lucru.

Carl Borchgrevink, directorul Scolii de Ospitalitate din cadrul Michigan State University, spune: "Daca sunteti intr-o toaleta de aeroport si va intreaba cineva daca v-ati spalat pe maini, ce veti spune? Normal ca o sa sustineti ca ati facut-o, chiar daca nu e adevarat".

Cand cercetatorii au intreabat doar despre obiceiul de spalare a mainilor oamenilor, au descoperit ca "datele raportate pareau prea mari". Pentru a aprofunda, Borchgrevink a plasat 12 asistenti de cercetare de la Universitatea de Stat din Michigan in patru toalete diferite din campus si din afara lui pentru a inregistra ce au facut cu adevarat 3.749 de barbati si femei. Rezultatele studiului din 2013 au fost socante pentru cercetatori.

Putini oameni se spala corect pe maini

Aproximativ 15% dintre barbati nu s-au spalat deloc pe maini dupa ce au iesit din toaleta, comparativ cu 7% dintre femei. Cand s-au spalat pe maini, doar 50% dintre barbati au folosit sapun, comparativ cu 78% dintre femei.

In general, doar 5% dintre persoanele care au folosit baia si-au spalat mainile suficient de mult timp pentru a ucide germenii.

Un studiu mai mare, publicat in 2009, care a folosit mai multe metode de inalta tehnologie, a indicat aceleasi tendinte. Prin utilizarea dispozitivelor wireless pentru a inregistra cate persoane au intrat in toaleta si au folosit pompele dozatoarelor de sapun, cercetatorii au putut colecta date despre aproape 200.000 de utilizatori ai unei toalete, pe o perioada de trei luni.

S-a constatat ca doar 31% dintre barbati si 65% dintre femei si-au spalat mainile cu sapun. "Este un decalaj mare - in mod clar de doua ori mai multe femei decat barbati s-au spalat pe maini", a spus Susan Michie, profesoara de Psihologie a Sanatatii si director la Centrul pentru Schimbarea Comportamentului din cadrul University College London.

"O observatie interesanta este ca oamenii erau mai predispusi sa se spele pe maini cu cat erau inconjurati de mai multe persoane in toaleta", a specificat autoarea studiului.

De-a lungul timpului, au fost publicate mai multe studii pe aceasta tema, iar cercetarile din zeci de tari diferite au aratat ca femeile sunt mai predispuse decat barbatii sa practice un comportament de protectie precum spalarea mainilor, purtarea de masca si curatarea suprafetelor in contextul unei epidemii.

De ce exista un decalaj de gen?

S-au facut mult mai putine cercetari cu privire la motivul pentru care exista un astfel de decalaj intre sexe cand vine vorba de spalarea mainilor. Susan Michie crede ca este, probabil, un comportament social programat, nu genetic.

"Femeile sunt mai preocupate de ingrijire decat barbatii - a copiilor, ingrijirea gospodariei, ingrijirea personala", a spus ea.

In mod similar, Borchgrevink a sugerat ca barbatii se cred prea "duri" pentru a se teme de germeni: "Am vorbit cu unii si ne-au raspuns indignati ca sunt curati si nu trebuie sa se mai spele pe maini. Aveau un sentiment de invincibilitate."

Foto: Shutterstock

Intrebarea zilei

Considerați că banii sunt motiv de ceartă în relația de cuplu?

Partenerii Nostri