Jada Pinkett Smith/ Profimedia
Divertisment

Jada Pinkett Smith/ Profimedia

Părul Jadei Pinkett Smith a început să crească. Soția lui Will Smith suferă de ani buni de alopecie

Jada Pinkett Smith a făcut noi dezvăluiri despre evoluția bolii de care suferă. Într-o postare pe contul său de Instagram, soția lui Will Smith a mărturisit că părul său a început din nou să crească, după ani buni în care s-a confruntat cu alopecia. 

Actrița în vârstă de 51 de ani se confruntă de cinci ani cu alopecia, o boală autoimună care se manifestă prin căderea părului. Jada a fost constrânsă încă de la primirea diagnosticului să-și tundă părul, susținând de-a lungul timpului că pierderea părului său a fost un disconfort care a afectat-o extrem de mult, mai ales în seara ceremoniei de decernare a premiilor Oscar din martie 2022, atunci când a fost subiectul unei glume făcute de comediantul Chris Rock. 

La acel moment, soțul Jade, celebrul actor Will Smith, l-a lovit pe Chris cu palma peste față, fiind deranjat de comentariul făcut la adresa coafurii soției sale. 

Citește și: Jada Pinkett Smith, filmată pe patul de spital, în timp ce era sedată. Soția lui Will Smith a provocat hohote de râs în rândul familiei

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Acum, la mai bine de un an de la incident, Jada și-a anunțat fanii că boala sa face un pas înapoi, iar podoaba capilară e în proces de refacere.

„Părul parcă vrea să revină. Mai am niște puncte problematice, dar vom vedea”, a scris Jada Pinkett Smith pe contul său de Instagram, alături de care a pus două fotografii cu părul ei, una de la începutul afecțiunii și una realizată în prezent. 

Jada Pinkett Smith urmează să-și lanseze volumul autobiografic „Worthy” pe data de 17 octombrie 2023. Cartea, scrisă cu „profundă umilință și respect”, este o incursiune în viața actriței, din momentul nașterii până la gloria cunoscută la Hollywood. Este de așteptat ca Jada Pinkett Smith să aducă în discuție și episodul de infidelitate, care a putut amenința stabilitatea căsniciei cu Will Smith. Într-o emisiune moderată de ea însăși, în cadrul căreia a avut-o pe invitat chiar pe Will Smith, Jada Pinkett Smith a făcut mărturisirea că a fost infidelă față de soțul ei,

Jada Pinkett Smith susține că alopecia i-a schimbat percepția despre frumusețe

Alopecia, căderea părului sau calviția, este o afecțiune dermatologică a foliculilor piloși. Este întâlnită atât la femei, cât și la bărbați și poate fi asociată cu existența anumitor factorii ereditari, cu modificările hormonale specifice vârstei sau altor condiții fiziologice (de exemplu, sarcina) sau medicale, cu prezența unor boli sau cu unele tratamente.

În cadrul unui interviu pentru The Guardian, actrița, în vârstă de 51 de ani, a mărturisit că alopecia, boala autoimună caracterizată prin căderea părului, i-a schimbat percepția despre frumusețe.

Citește și: Will Smith, ridiculizat de fani după ce a apărut în lacrimi pe internet pentru că l-a înșelat soția. Cum a reacționat actorul

”A fost greu, a fost înfricoșător de fapt, mai ales, că noi, femeile de culoare, ne identificăm mult cu părul nostru”, a spus ea, adăugând: ”A fost înfricoșător pentru că am fost nevoită să caut adânc, să văd frumusețea dincolo de aspectul fizic”.

”Când ajungi la vârsta mea, însă, ești mai așezat, te simți mai bine în pielea ta, e mai confortabil să te cunoști, nu te mai îngrijorat de ceea ce vor spune oamenii din jur”, a mai adăugat actrița.

Intrebarea zilei

Considerați că banii sunt motiv de ceartă în relația de cuplu?